Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Deschiderea festivă a noului an universitar la Oradea
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” a Universităţii din Oradea, a avut loc marți, 1 octombrie, deschiderea festivă a noului an universitar. În ziua de prăznuire a Acoperământului Maicii Domnului, a fost oficiată Sfânta Liturghie, urmată de slujba de Te Deum în capela facultăţii, cu hramul „Sfântul Teodor Studitul”, cu participarea cadrelor didactice, a studenţilor și masteranzilor facultăţii, precum şi a unor invitaţi.
Pr. prof. dr. Dumitru Megheşan, decanul facultăţii, a tâlcuit pericopa evanghelică a Pildei semănătorului şi a evidențiat că studenții sunt chemați să devină semănători de cuvinte și de har şi i-a îndemnat pe cei care au intrat pentru prima dată în universitate, în calitate de studenţi, „să vină cu încredere, aici având posibilitatea să îşi dezvolte calităţile intelectuale, morale şi spirituale și să descopere frumusețile și comorile teologiei”.
Partea a doua a deschiderii festive a avut loc în Sala de jocuri sportive, în prezența conducerii Universității din Oradea, a delegatului Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, pr. prof. Radu Rus, consilier pentru învățământ din cadrul eparhiei, și a oficialităților locale. Prof. dr. Constantin Bungău, rectorul Universității, a prezentat activitățile instituţiei și noile proiecte academice. Ceremonia s-a încheiat cu un program artistic susținut de studenții Facultății de Muzică.



.jpg)
