După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Dezbateri despre „Importanța Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții” în Luduș
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent joi, 24 octombrie, la conferința preoțească de toamnă din Protopopiatul Luduș, ultima din seria conferințelor preoțești din această toamnă în județul Mureș, după cele din protopopiatele Reghin, Târgu-Mureș, Sighișoara și Târnăveni.
La Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Parohia Luduș II a fost oficiată slujba de Te Deum, apoi, în sala de conferințe a Protopopiatului Luduș, a urmat întrunirea preoţilor, sub genericul „Importanța Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții în viața și în slujirea preotului”. Referatele au fost susținute de Horea Chirilă, preot al Parohiei Dâmbu, și de Izidor Zoltan, preot în Parohia Valea Lungă I.
Adresându-se clericilor din Protopopiatul Luduș, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a spus: „Să vă recunoașteți greșelile și să începeți din nou, încrezători în iubirea iertătoare a lui Hristos, Arhiereul veșnic. Bucurați-vă pentru ceea ce aveți și nu vă plângeți pentru ceea ce nu aveți. Conștienți că vocația preoțească este o vocație de ispășire, fiți răbdători și recunoscători pentru toate. Predându-vă voinței lui Dumnezeu, mergeți înainte cu speranță, convinși că sunteți «crainici» ai cerului, «miniștri» ai Tainelor divine și «ambasadori» ai iubirii lui Dumnezeu pe acest pământ. Dimpreună cu Sfântul Apostol Petru, vă îndemn: «După cum Cel ce v-a chemat este Sfânt, fiți și voi sfinți în întreaga voastră purtare. Trăiți-vă întru frică de Dumnezeu zilele vremelniciei voastre»”, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.



.jpg)
