Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Diploma de onoare Sfântul Apostol Andrei pentru merite culturale
Preotul dr. Nicolae Cojocaru, de la Parohia "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Câmpulung Moldovenesc, a primit, în semn de preţuire, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel diploma de onoare "Sfântul Apostol Andrei", cu prilejul lansării "Istoriei tradiţiilor şi obiceiurilor la români", în trei volume, la Academia Română.
"Cartea sfinţiei voastre ilustrează capacitatea artistică a sufletului ţăranului român, fiind deodată o actualizare a tezaurului de valori spirituale româneşti şi o valoroasă moştenire pentru generaţiile viitoare", se arată, între altele, în scrisoarea oficială trimisă de Preafericirea Sa.



.jpg)
