În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Doamna Lenuţa a plecat la Domnul
Cu mare regret, dar cu nădejdea învierii întru Domnul Iisus Hristos, anunţăm că Elena Puşcaşu, doamna Lenuţa, după cum o ştim toţi cei implicaţi sau apropiaţi redacţiei „Ziarului Lumina“, a plecat la Domnul, ieri, 15 aprilie, în miercurea luminată! Ne e greu să vedem acum redacţia Luminii din Iaşi fără doamna Lenuţa de care se îngrijea ca de a doua ei casă, ne e greu să scriem aceste rânduri despre ea la timpul trecut!
Doamna Lenuţa era prima persoană care deschidea uşile redacţiei la ore imposibile pentru cei mai mulţi dintre noi, când nici soarele nu lumina încă pe cer. Lua conştiincioasă ziarele la numărat şi împachetat şi le împărţea părinteşte celor ce urmau a le distribui peste zi cititorilor.
Mie o să-mi fie dor de curiozităţile ei, de întrebările ei părinteşti: „Băiet, daâ ce-ai mai pus azi în ziar, băiet?“, căci nu de puţine ori, când timpul îi permitea, cu un pix în mână, citea şcolăreşte ce-au mai scris deunăzi colegii ei. Treburile-n redacţie începeau mereu odată cu ea. S-a întâmplat asta zilnic, încă de la înfiinţarea „Ziarului Lumina“, pe 7 februarie 2005. Iar pentru unii dintre noi, încă dinainte de acest moment. La câtă Lumină a împărţit ea de atunci şi până mai ieri, nu-i de mirare logica divină a chemării doamnei Lenuţa la ceruri tocmai în Săptămâna Luminată când porţile Împărăţiei cerurilor sunt deschise prin Învierea din morţi a Mântuitorului Iisus Hristos al cărui praznic îl cinstim în această perioadă. O să ne fie dor de ea, iar pe mine nu ştiu cine o să mă mai întâmpine atât de familiar, dis-de-dimineaţă, în tipografie, ori poate în redacţie, întrebându-mă: „Băiet, iar ai stat toată noaptea-n redacţie, băiet?“
Înmormântarea doamnei Lenuţa va avea loc sâmbătă, la ora 11:00, la Cimitirul „Sf. Petru şi Pavel“ din Iaşi. (Lucian Apopei)