În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„Domnul să Vă întărească în această importantă şi intensă slujire“
Cu prilejul alegerii în noua demnitate, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a trimis Preafericitului Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient următorul mesaj de felicitare:
Cu frăţească dragoste în Hristos, Vă felicităm pentru alegerea, în data de 17 decembrie 2012, ca Patriarh al Antiohiei şi al Întregului Orient. Vasta experienţă a Preafericirii Voastre ca profesor şi decan al Institutului de Teologie de la Balamand, precum şi experienţa pe care aţi dobândit-o ca ierarh al Bisericii Antiohiei în Europa sunt o garanţie că veţi continua activitatea bogată şi rodnică a predecesorului Vostru, fostul Patriarh Ignatie al IV-lea. Fie ca Domnul să Vă întărească în această importantă şi intensă slujire, în această perioadă de schimbări profunde în viaţa oamenilor care sunt încredinţaţi grijii Preafericirii Voastre misionare şi pastorale şi, de asemenea, în lucrarea noastră comună pentru întărirea unităţii ortodoxe şi a mărturiei creştine. Cu îmbrăţişare frăţească în Hristos, Domnul nostru, † Daniel Patriarhul României