În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Domnul Silviu Prigoană, mai rău decât comuniştii din vremurile trecute
În legătură cu atitudinea domnului Silviu Prigoană, deputat PDL în Parlamentul României, exprimată în cadrul emisiunii "Fabrica" de la REALITATEA TV, sâmbătă, 21 august 2010, privind sprijinul acordat cultelor religioase de către Stat, precizăm următoarele:
Considerăm că reacţia înverşunată şi pătimaşă a respectivului politician se explică mai degrabă prin frustrări personale şi este simptomatică pentru o persoană care se declară ateu militant (adică reprezentantul a 0,2% din populaţia României contra cetăţenilor credincioşi, în proporţie de 99%). Atitudinea sa este nejustificată şi provocatoare, fiind plină de inexactităţi şi de afirmaţii tendenţioase în privinţa raporturilor dintre Stat şi Biserică legal constituite în prezent, pe baza tradiţiei istorice a statalităţii române moderne. Reamintim că în art. 29, alin. 5, Constituţia României stipulează sprijinul acordat de către Stat cultelor religioase: Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în aziluri şi în orfelinate. De asemenea, Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, o lege organică, afirmă: Statul sprijină, la cerere, prin contribuţii, în raport cu numărul credincioşilor cetăţeni români şi cu nevoile reale de subzistenţă şi activitate, salarizarea personalului clerical şi neclerical aparţinând cultelor recunoscute. Statul sprijină cu contribuţii în cuantum mai mare salarizarea personalului de cult al unităţilor de cult cu venituri reduse, în condiţiile stabilite prin lege. (art. 10, alin. 4). Cunoaşterea şi respectarea Constituţiei şi a legilor ţării este o obligaţie a tuturor cetăţenilor ţării, inclusiv pentru membrii Parlamentului. Statul român şi-a asumat în anul 1863, după secularizarea averilor bisericeşti, obligaţia compensatorie de a susţine activităţile Bisericii şi a făcut-o neîntrerupt, cu intensităţi diferite, de atunci şi până astăzi. Chiar şi regimul comunist ateu a respectat acest angajament, acordând o contribuţie modestă la salarizarea personalului cultelor religioase. Statul a rămas consecvent acestor obligaţii şi după anul 1989, încurajând parteneriatul social cu cultele religioase, în beneficiul spiritual, moral şi economic al tuturor cetăţenilor români. Legea 142/1999 este doar cea mai recentă reglementare legală în acest sens, şi nicidecum prima în ultimii 2000 de ani, aşa cum eronat afirmă domnul Silviu Prigoană. Reamintim că Statul român nu a retrocedat Bisericii bunurile confiscate în timpul secularizării averilor bisericeşti de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, iar în ultimii 20 de ani nu au fost restituite decât parţial bunurile bisericeşti preluate abuziv de către Stat în timpul regimului comunist (clădiri, terenuri agricole, păduri). Recomandăm parlamentarilor români şi tuturor oamenilor politici să ia legătura cu preoţii şi credincioşii din colegiile lor electorale pentru a cunoaşte situaţia reală a tuturor comunităţilor religioase. Acolo unde populaţia este săracă, şi biserica are nevoie de sprijin, pentru a putea ajuta pe oameni. Anularea sau suspendarea sprijinului Statului pentru salarizarea personalului clerical şi neclerical al cultelor, întreţinerea locaşurilor de cult şi susţinerea activităţilor social-filantropice bisericeşti ar reprezenta o măsură nedreaptă, nedemocratică şi umilitoare. Considerăm că în situaţia actuală este mai importantă găsirea unor soluţii viabile pentru ieşirea din criza economică decât prigonirea unor categorii sociale, inclusiv deservenţii cultelor religioase, şi încercarea de derutare şi învrăjbire a opiniei publice prin afirmaţii inexacte şi interpretări trunchiate şi tendenţioase ale Constituţiei şi legilor ţării.