După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Două centre sociale din Sighișoara au primit ajutor din partea credincioșilor
Centrul social de urgență „Sfântul Irineu” și Centrul creștin social medical de zi „Sfântul Nectarie” din Sighișoara, care se află sub patronajul Arhiepiscopiei Alba Iuliei, au primit zilele trecute din partea credincioșilor peste 3.000 kg de legume, informează basilica.ro.
Acțiunea intitulată „Zilele voluntarului” a fost realizată cu sprijinul credincioșilor din Sighișoara și împrejurimi, care au pregătit proviziile pentru sezonul de iarnă destinate celor două centre sociale.
În cadrul acestor așezăminte este acordată asistență socială, medicală și religioasă, precum și hrană sau recuperare pentru persoane vârstnice, indiferent de apartenența confesională, informează Radio Reîntregirea. Centrul social de urgență „Sfântul Irineu” oferă adăpost şi servicii sociale oamenilor nevoiaşi care nu au unde să locuiască. Centrul are o capacitate de 120 de locuri.
Centrul creștin social medical de zi „Sfântul Nectarie” din Sighișoara facilitează incluziunea socială oferind la sediu sau la domiciliul celor asistaţi servicii sociale şi de asistenţă pentru aproximativ 106 persoane.



.jpg)
