Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, credincioșii parohiei bucureștene „Sfântul Nicolae”‑Vlădica au trăit clipe de bucurie duhovnicească cu ocazia hramului bisericii parohiale închinate Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a săvârșit azi, 6 decembrie, Sfânta Liturghie în lăcașul de cult, precum și slujba de sfințire a noilor clopote.
Două decenii de învăţământ teologic universitar în Cetatea Băniei
Viaţa culturală şi eclesială din Arhiepiscopia Craiovei va îmbrăca veşmânt de sărbătoare la sfârşitul acestei săptămâni, cu prilejul aniversării a două decenii de învăţământ teologic universitar neîntrerupt în Cetatea Băniei.
Şirul evenimentelor va fi deschis sâmbătă, 6 octombrie, când, începând cu orele 13:00, va avea loc inaugurarea Centrului de restaurare, conservare patrimoniu şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova. După slujbă, oaspeţii vor fi invitaţi în sala de festivităţi a instituţiei, unde vor fi susţinute mai multe prelegeri şi evocări. Printre participanţi se vor afla ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române şi delegaţi din ţară şi străinătate.
Al doilea eveniment programat pentru ziua de sâmbătă este inaugurarea Centrului pastoral-social „Best life“ - „Sfântul Ierarh Calinic“, din Craiova, Strada Devei nr. 16. Slujba de binecuvântare va fi oficiată la orele 18:00. Spre finalul zilei, invitaţii vor vizita Mănăstirea Coşuna şi Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul“ din Craiova.
A doua zi, duminică, 7 octombrie, va avea loc slujba de resfinţire a Bisericii „Sfinţii Constantin şi Elena“, din localitatea Smadovicioara, comuna Secu, judeţul Dolj. La Sfânta Liturghie vor sluji arhiereii invitaţi, înconjuraţi de preoţi şi diaconi. La trecerea prin Sfântul Altar, credincioşii vor primi binecuvântări şi iconiţe cu Sfinţii Împăraţi din partea Arhiepiscopiei Craiovei.






.jpg)
