În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Duhovnicul şi ucenicul se întâlnesc din nou
În perioada 28 aprilie - 5 mai, moaştele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica vor fi duse în procesiune în eparhiile din Mitropolia Olteniei. Punctul culminant al acestei procesiuni se va petrece la prăznuirea Sfântului Cuvios Irodion de la Mănăstirea Lainici, duhovnicul Sfântului Ierarh Calinic.
Odoarele sfinte ale Ierarhului Calinic de la Mănăstirea Cernica vor ajunge sâmbătă, 28 aprilie, după-amiaza, la Craiova. Timp de două zile, credincioşii craioveni se vor putea închina la racla cu cinstitele moaşte, depusă la Catedrala mitropolitană. Luni dimineaţa, procesiunea cu moaştele Sfântului Ierarh Calinic va continua timp de trei zile prin Arhiepiscopia Râmnicului. Aici, în eparhia unde Sfântul Calinic a păstorit timp de 16 ani, racla cu sfintele moaşte, adusă de o delegaţie condusă de IPS Mitropolit Irineu, va fi primită în după-amiaza zilei de luni, 30 aprilie, la ora 18:00, de soborul de ierarhi, preoţi, diaconi şi credincioşi râmniceni în centrul municipiului. Din acest loc, cinstitele moaşte vor fi purtate în procesiune până la Catedrala arhiepiscopală. De la ora 19:00, în Catedrala arhiepiscopală se va desfăşura următorul program liturgic: slujba Privegherii şi Acatistul Sfântului Ierarh Calinic, iar de la ora 24:00 va fi oficiată Sfânta Liturghie. Marţi, 1 mai, la ora 8:00, se vor săvârşi Acatistul Sfântului Ierarh Calinic şi slujba Aghesmei Mici, iar de la ora 9:30, pe esplanada din faţa catedralei, se vor oficia Sfânta Liturghie şi Taina Sfântului Maslu de către un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. În după-amiaza zilei de marţi, la ora 16:00, în cartierul Ostroveni va avea loc slujba de punere a pietrei de temelie pentru biserica cu hramul "Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica", după care delegaţia cu moaştele Sfântului Calinic va pleca spre Mănăstirea Frăsinei, ctitoria Sfântului Ierarh Calinic. În timpul petrecerii moaştelor Sfântului Calinic la ctitoria sa, vor fi săvârşite mai multe slujbe religioase: Te Deum, slujba Privegherii, iar miercuri dimineaţa, Acatistul Sfântului Ierarh, Sfânta Liturghie şi Taina Sfântului Maslu. La Mănăstirea Frăsinei, sfintele moaşte vor rămâne până miercuri, 2 mai, ora 14:00, când vor fi duse la Mănăstirea Lainici, precizează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Râmnicului. Sfântul Cuvios Irodion, duhovnicul Sfântului Ierarh Calinic Prin tainica lucrare a lui Dumnezeu, moaştele Sfântului Ierarh Calinic vor ajunge la slujba Privegherii de la Mănăstirea Lainici, locul de metanie al duhovnicului său, Sfântul Cuvios Irodion, prăznuit joi, 3 mai. Cu prilejul acestei sărbători, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de ierarhi. De binecuvântarea Sfântului Calinic nu vor fi lipsiţi nici credincioşii din Drobeta-Turnu Severin, care se vor putea învrednici de aceasta începând de joi seara până vineri, la Paraclisul episcopal. De asemenea, şi credincioşii din Episcopia Slatinei şi Romanaţilor se vor putea ruga moaştelor ce vor fi depuse la Mănăstirea Clocociov până sâmbătă, 4 mai. După Sfânta Liturghie, moaştele Sfântului Ierarh Calinic se vor întoarce la Mănăstirea Cernica.