Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit în Duminica dinaintea Crăciunului, a Sfinților Părinți după trup ai Domnului, 22 decembrie 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul
Duminica a 15-a după Rusalii la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”
În Duminica a 15-a după Pogorârea Sfântului Duh, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava a fost săvârșită la Altarul amenajat în curtea așezământului monahal de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Corala mixtă „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, dirijată de pr. Lucian-Ionuț Tablan Popescu, a adus bucurie duhovnicească prin răspunsurile liturgice oferite în cadrul slujbei.
Cuvântul de învățătură a fost rostit în momentul împărtășirii clericilor de către pr. Viorel Ilișoi, de la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”- ura Humorului. Sfinția Sa a explicat înțelesul duhovnicesc al textului biblic în care este consemnat dialogul dintre învățătorul de lege și Mântuitorul Iisus Hristos, Care reiterează Evanghelia iubirii.
La final, Preasfinția Sa le-a mulțumit tuturor celor care s-au alăturat în rugăciune și a transmis gândul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Credincioșii au fost binecuvântați prin stropire cu apă sfințită, nu înainte ca Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul să citească, alături de slujitori ai Catedralei Arhiepiscopale, rugăciunile pentru dezlegare și pentru sănătate.
Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou, ca unul dintre cei care în viața lor pământească au împlinit în mod deplin porunca iubirii aproapelui, oferă și astăzi ajutor, alinare și mângâiere tuturor celor care îl cinstesc cu evlavie.