Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Duminica a 21-a după Rusalii la paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”
În Duminica a 21-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a slujit Sfânta Liturghie în paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.
Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale.
În cadrul slujbei, la momentul rânduit, teologul Marian Cristian Ungureanu a primit hirotonia întru diacon, pe seama Catedralei Arhiepiscopale din Suceava.
În cuvântul de învățătură intitulat „Arați-vă ogoare noi și nu mai semănați printre spini!”, publicat pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a amintit și faptul că Pilda semănătorului, consemnată de sinoptici, face parte dintre primele parabole rostite de Mântuitorul Iisus Hristos și i-a îndemnat pe credincioși să-și pregătească sufletele pentru rodirea semințelor lui Dumnezeu: „Hristos arată câtă risipă fac oamenii de cele spirituale, preocupându-se de cele lumeşti; trei părţi din sămânţa aruncată s-au irosit şi numai a patra parte a căzut în pământ bun, rodind de o sută de ori mai mult, de şaizeci de ori şi de treizeci de ori (Matei 13, 8), încât ne încredinţează că a rodit şi pentru pământul sterp şi neroditor.
Mântuitorul, prin cuvintele Sale, a semănat Cuvântul lui Dumnezeu şi în sufletul celui trândav, nesimţitor şi ignorant, asemenea drumului bătătorit, şi în sufletul celui nestatornic şi nerâvnitor, asemenea pământului pietros, şi chiar în sufletul celui bine intenţionat iniţial, dar robit de grijile vieţii, asemenea pământului cu spini. Diferenţa între oameni o face strădania lor. Chiar şi pentru cei care se străduiesc există o gradare a reuşitei. Fiecare va primi pe măsura dăruirii sale, spune Sfântul Teofilact al Bulgariei: pustnicul va primi o sută; monahul şaizeci; iar cel care a ales nunta cinstită, treizeci.
Dumnezeu Se bucură pentru fiecare în parte: şi pentru cel care aduce rod o sută, şi pentru cel cu şaizeci, şi pentru cel cu treizeci. Îi primeşte pe cei de pe urmă întocmai ca pe cei dintâi”.



.jpg)
