În Ajunul Crăciunului, 24 decembrie, la Reședința Patriarhală din Capitală a fost vestită, potrivit rânduielii tradiționale, Nașterea Domnului. După oficierea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, soborul de slujitori condus de părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale istorice din București, a purtat icoana praznicală la Reședința Patriarhală. Aceștia au fost întâmpinați în Salonul „Sfinții Români” din Reședința Patriarhală de către Întâistătătorul Bisericii noastre, cu acest prilej fiind săvârșit și un Polihroniu.
Duminica Izgonirii lui Adam din Rai la Catedrala Patriarhală
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, numită și a Lăsatului sec de brânză, credincioșii bucureșteni s-au reunit în rugăciune la Catedrala Patriarhală. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfinția Sa a vorbit despre alungarea protopărinților noștri din Paradis și despre încercarea oamenilor de a se întoarce la Dumnezeu, efort întâmpinat încă de la început de Creator: „În acest impas al omului intervine tot Dumnezeu, Care continuă, de fapt, lucrarea în creația Sa. El l-a lăsat mai întâi pe om să experimenteze urmările alegerii sale în această viață. Omul a ajuns la cunoașterea binelui și a răului, însă a pierdut nemurirea, nemaifiind capabil să se ridice singur. De aceea, din dragoste pentru făptura pe care a creat-o, Fiul lui Dumnezeu Se pogoară pe pământ și Se întrupează, luând firea noastră omenească pentru a o duce la desăvârșire, pentru a nu o lăsa pieirii. Această duminică este piatra de hotar între Adam cel vechi și Adam Cel Nou, între alegerea nepotrivită a omului și lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos. Duminica Izgonirii lui Adam din Rai ne amintește de pierderea bunătăților Paradisului, întrucât primul om le-a socotit pe aceste bunătăți ca fiind mai presus decât Dătătorul lor. În loc să fie credincios și devotat lui Dumnezeu, omul a ales să devină rob bunătăților acestei lumi. Aceasta este drama omului robit de păcate și de patimi, dar este o dramă din care există o ieșire, anume prin Iisus Hristos, Dumnezeu Omul, modelul nostru suprem”.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.






.jpg)
