La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Editurile Patriarhiei Române participă la Târgul de carte „Gaudeamus”
În aceste zile are loc o nouă ediţie a Târgului de carte „Gaudeamus”. Din cauza restricţiilor impuse de autorităţi pentru limitarea pandemiei de COVID-19, evenimentul se desfăşoară exclusiv în mediul on-line. Editurile Patriarhiei Române participă la această ediţie cu titluri consacrate, dar şi cu apariţiile editoriale din acest an.
Unul dintre evenimentele cu tradiţie ale lumii culturale şi editoriale din ţara noastră, Târgul de carte „Gaudeamus” a ajuns anul acesta la cea de-a 27-a ediţie. Având în vedere situaţia din ţară şi măsurile de restricţie impuse de autorităţi pentru limitarea răspândirii infectărilor cu noul coronavirus, dar şi pentru a păstra continuitatea acestui eveniment cultural emblematic, cu o tradiţie de peste un sfert de veac, organizatorii au hotărât desfăşurarea târgului exclusiv în mediul on-line, a transmis TRINITAS TV.
Printre cei peste 100 de expozanţi care participă la evenimentul din perioada 16-22 noiembrie se numără şi Editurile Patriarhiei Române, care participă cu titluri consacrate, dar şi cu ultimele apariţii editoriale. Oferta de carte cuprinde lucrări de teologie ortodoxă, traduceri patristice, enciclopedii, dicţionare, albume, monografii, ghiduri pentru pelerini şi cărţi pentru copii. Totodată, Editurile Patriarhiei Române, respectiv Editura Institutului Biblic de Misiune Ortodoxă, Editura BASILICA şi Editura TRINITAS au pregătit pentru vizitatori şi mai multe lucrări editate în contextul Anului omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor şi al Anului comemorativ al filantropilor ortodocşi, dintre care amintim lucrarea „Istorisiri din Sfintele Evanghelii pentru copii şi părinţi”, în care este prezentată istoria mântuirii omului pe înţelesul copiilor.
Standul virtual al Editurilor Patriarhiei poate fi accesat din pagina specială alocată pe site-ul evenimentului, gaudeamus.ro. Achiziţiile de carte se pot face, de asemenea, exclusiv on-line.