Biserica noastră îl sărbătorește astăzi, în prima zi a Postului Nașterii Domnului, pe Sfântul Paisie de la Neamț: isihast, stareț al mai multor mănăstiri din Moldova, organizator și înnoitor al vieții
„Elementul religios a jucat un rol deosebit de important în istoria României”
La finalul întrevederii care a avut loc în Salonul „Teoctist Patriarhul” din Reședința Patriarhală, Gudsi Osmanov, ambasadorul Republicii Azerbaidjan în România, a oferit o scurtă declarație componentelor Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române: „Consider că elementul religios a jucat un rol deosebit de important în istoria României. Am avut posibilitatea să efectuez o călătorie în zona Maramureșului, unde am vizitat mai multe biserici și mănăstiri. Am fost impresionat și consider că poporul român este foarte apropiat de credință. A fost o întâlnire bineplăcută cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care este un lider foarte apropiat de poporul ortodox român. Biserica are un rol foarte important pentru România, iar poporul binecredincios este aproape și o susține. Situația este similară și în Azerbaidjan, unde instituția religioasă asigură unitatea între diferitele etnii care trăiesc în acel spațiu, având rolul de a promova pacea și cooperarea în diferitele etnii. Republica Azerbaidjan dezvoltă o serie de relații culturale și economice cu România, iar acest lucru este foarte pozitiv. Doresc să subliniez că am fost deosebit de impresionat de vizita la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și voi împărtăși și colegilor mei impresiile pozitive despre personalitatea Preafericirii Sale”.