Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Elevi din Caransebeş premiaţi la Festivalul de teatru „Alter Ego“
Trupa de teatru "Credo" a Centrului de voluntariat al Episcopiei Caransebeşului a participat, în localitatea Turda, judeţul Cluj, la a X-a ediţie a festivalului naţional de teatru pentru elevi, intitulat "Alter Ego". În urma acestei participări, trupa de teatru din Caransebeş a câştigat următoarele premii: Eusebiu Eşanu - premiul I pentru interpretare masculină, Amalia Iordache - premiul I pentru interpretare feminină, Robert Mihart - menţiune pentru interpretare, şi premiul I trupei de teatru "Credo" pentru spectacolul "Caseta Colombinei". "Trupa de teatru "Credo" a luat fiinţă în noiembrie 2010, fiind formată exclusiv din tineri voluntari ai Centrului de voluntariat al Episcopiei Caransebeşului, din cadrul Sectorului social-misionar, şi vizează atât aspectul cultural, cât şi cel social-filantropic. Din trupa lărgită fac parte elevi din şcolile caransebeşene care au strâns la un loc pasiunea pentru actorie, bucuria de a fi împreună, plăcerea de a experimenta lucruri noi şi, nu în ultimul rând, plăcerea de a dărui şi de a educa. De la înfiinţare trupa a interpretat numeroase spectacole. Numele trupei noastre "Credo" este un imperativ şi o chemare la colaborare pentru toţi oamenii care au chemări şi activităţi diferite, dar care au însă o credinţă comună: iubirea aproapelui", ne-a mărturisit prof. Rada Petrişor, coordonatorul trupei de teatru "Credo".



.jpg)
