După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Elevi ieşeni, pe locul trei la concursul naţional „Tinerii dezbat“
Echipa de dezbateri a Colegiului Naţional "Emil Racoviţă", formată din elevii Ştefan Cenuşă, Cezar Manea şi Mihai Păun, coordonată de prof. Genoveva Butnaru, s-a clasat pe locul al treilea la etapa naţională a concursului "Tinerii dezbat", desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, la Alba Iulia. Aflat la cea de-a treia ediţie, concursul a fost organizat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Dezbateri, Oratorie şi Retorică (ARDOR), Agenţia de dezvoltare comunitară "Împreună", Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Agenţia Naţională pentru Romi, Agenţia Naţională pentru Sport şi Tineret, Roma Education Fund, Policy Center for Roma and Minorities şi UNICEF. Cele şaisprezece echipe, care au fost selectate din întreaga ţară în urma etapelor regionale, desfăşurate în timpul verii, au dezbătut moţiunile "Ar trebui să fie sancţionată prin lege pasivitatea individului care e martor la încălcări ale legii?" şi "Cenzurarea discursurilor rasiste/xenofobe este justificată?".



.jpg)
