Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Elevi în vizită la Patriarhia Română, în cadrul unui proiect transdisciplinar
Elevii clasei a V-a, „Domniţa Ancuţa“, a Şcolii „Anastasia Popescu“ din Bucureşti, au vizitat marţi, 26 februarie, Catedrala patriarhală, Palatul patriarhal, Televiziunea Trinitas şi Tipografia Cărţilor Bisericeşti a Patriarhiei Române. Vizita a avut loc cu ocazia desfăşurării proiectului transdisciplinar „Orizontul local“, iniţiat de această şcoală pentru disciplinele limba română, geografie, religie şi istorie. Proiectul urmăreşte lărgirea orizontului de cunoaştere a copiilor prin contactul direct cu valorile care au un rol foarte important în formarea lor sufletească, dar şi prin conştientizarea eforturilor depuse de mulţi oameni pentru realizarea acestora. Astfel, copiii s-au închinat la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfântului Nectarie Taumaturgul şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena din Catedrala patriarhală. După aceea, au urmărit cu atenţie şi entuziasm prezentarea ghidului realizată în incinta palatului. Elevii şi-au exprimat admiraţia pentru arhitectură, tablourile reprezentând patriarhii Bisericii Ortodoxe şi icoanele Palatului patriarhal. În studioul Trinitas TV, elevii au fost captivaţi de modalitatea de captare, montare şi transmitere a informaţiilor prezentată de părintele diacon Dumitru Bogdan Bădiţă, secretar general de redacţie. La tipografie, ei au putut vedea atât paşii necesari tipăririi unei cărţi, cât şi etapele de tăiere, legare şi copertare prin care trece cartea până când aceasta ajunge în librărie şi poate fi cumpărată. Cu mare bucurie, copiii au primit în dar la sfârşitul vizitei revista „Chemarea Credinţei“, pe care o citesc şi ai cărei colaboratori sunt.