Ziua de 3 iunie 2026 va rămâne întipărită în inimile comunității Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț ca o zi a recunoștinței, încărcată de emoție și speranță. Într-o atmosferă de sărbătoare, elevii claselor a XII-a Teologie Ortodoxă și Patrimoniu Cultural și-au luat rămas-bun de la anii formării liceale, în cadrul cursului festiv al promoției 2022-2026.
Eveniment cultural-artistic în Parohia „Sfântul Antonie cel Mare” din Capitală
Parohia „Sfântul Antonie cel Mare” şi „Sfântul Ioan Casian”, Protoieria Sector 4 Capitală, a organizat duminică, 17 iulie, după săvârşirea Sfintei Liturghii, un concert de muzică religioasă şi tradiţională. Recitalul a fost susţinut de Corul de copii „Carmina Minora”, de la Palatul Naţional al Copiilor din Capitală, coordonat de prof. Ştefania Elena Istrate. „În acest an, dedicat tinerilor ortodocși, ne-am propus împreună cu credincioșii parohiei ca în fiecare lună să invităm grupuri de tineri din București sau din împrejurimi pentru a participa la Sfânta Liturghie şi apoi să susțină un concert cu cântece religioase şi tradiționale românești. După fiecare concert, parohia noastră le oferă cadouri cu rechizite și dulciuri și le pregătește o agapă, unde au loc convorbiri duhovnicești”, a precizat pr. paroh Sebastian Gabor.



.jpg)
