În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Evenimente dedicate aniversării Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie din Timişoara
Cu prilejul aniversării a 55 de ani de activitate instituţională neîntreruptă, Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie a Universităţii de Vest din Timişoara a organizat, în perioada 13-15 octombrie 2011, o serie de activităţi. La deschiderea festivă a evenimentului au participat invitaţi din marile centre universitare şi de cercetare din România, Ungaria şi Republica Moldova. Prodecanul facultăţii, lect. dr. Dana Percec, a deschis evenimentul prin prezentarea proiectului "Povestea carierelor - o manieră alternativă de construire a modelelor pentru comunitatea locală". Rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, prof. dr. Ioan Talpoş, a acordat diplome Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie, decanului Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie, prof. dr. Otilia Hedeşan, şi profesorilor doctori Lucia Jucu-Atanasiu, Livius Ciocârlie şi Ştefan Munteanu. A urmat conferinţa "LIT 55 - Memorie, realităţi, proiecte", susţinută de prof. dr. Otilia Hedeşan, în cadrul căreia au fost prezentate momentele importante ale facultăţii, mişcările studenţeşti din 1956, canonizarea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş. "Constat că una dintre funcţiile principale ale unui rit, fie el unul sacru sau unul profan, cum este cel la care participăm chiar acum, este aceea de a evoca, într-un mod ori altul, trecutul. Şi aici apare problema: începuturile facultăţii noastre se regăsesc în vara şi toamna lui 1956. Atunci s-au făcut primele angajări de profesori, atunci s-a făcut prima înmatriculare a unei generaţii de studenţi filologi la Timişoara…", a precizat prof. dr. Otilia Hedeşan. În încheierea conferinţei, a fost proiectat un montaj, realizat din fotografii de arhivă, al profesorilor şi studenţilor acestei facultăţi. În cadrul evenimentului, a participat Corul "Theophoros" al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Timişoarei. Programul aniversării a 55 de ani de la înfiinţarea Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie a cuprins vernisarea a două expoziţii care au reconstituit memoria facultăţii, conferinţe, mese rotunde, precum şi lansări de carte şi de audiobook-uri.