Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Evenimente la Biserica „Sfântul Vasile”-Victoria
Parohia „Sfântul Vasile cel Mare”-Victoria va fi în perioada 7-14 septembrie 2018 gazda mai multor evenimente culturale şi religioase, cu prilejul sărbătoririi unuia dintre hramurile bisericii acestei parohii din Protopopiatul Sector 1 Capitală, „Înălţarea Sfintei Cruci”. Astăzi, 7 septembrie, se organizează conferinţa „Sfântul Ierarh Calinic, promotor al credinţei neamului românesc şi spiritualitatea cernicană”, iar joi, 13 septembrie, va avea loc tradiţionala procesiune „Calea Sfintei Cruci, scară către cer”.
Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” de pe Calea Victoriei din Capitală organizează azi, 7 septembrie, de la ora 18:30, conferinţa „Sfântul Ierarh Calinic, promotor al credinţei neamului românesc şi spiritualitatea cernicană”. Evenimentul face parte din seria manifestărilor organizate de parohia bucureşteană cu prilejul sărbătoririi celui de-al doilea hram, „Înălţarea Sfintei Cruci”. Invitaţii întâlnirii vor fi pr. Florin Şerbănescu, consilier patriarhal în cadrul Sectorului cultură şi patrimoniu religios, şi pr. Nicolae Tănase de la Parohia Valea Plopului. „Anul acesta organizăm mai întâi o conferinţă dedicată Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, pentru că ne aflăm la cea de a 8-a ediţie a pelerinajului «Calea Sfintei Cruci, scară către Cer» în care, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, vom purta racla cu moaştele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica. Prezenţa acestui sfânt în acest an, în cadrul hramului nostru, nu este întâmplătoare, pentru că Sfântul Calinic este, pe de o parte, un ziditor al credinţei neamului românesc, iar pe de altă parte, el este un patriot cu suflet şi inimă mare. El s-a implicat activ în crearea spaţiului duhovnicesc în inimile românilor, mai ales în Eparhia Râmnicului, acolo unde îi sfătuia pe toţi preoţii şi credincioşii să se roage pentru unitatea tuturor românilor”, a declarat pentru TRINITAS TV pr. Cristian Trandafir, parohul Bisericii „Sfântul Vasile cel Mare”-Victoria.
Joi, 13 septembrie, în ajunul sărbătorii „Înălţarea Sfintei Cruci”, la Biserica Sfintei Cruci şi a Sfântului Vasile cel Mare, din Calea Victoriei nr. 198, sector 1, Bucureşti, la ora 14:00, va avea loc primirea delegaţiei ce va aduce racla cu moaştele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica. În continuare va fi oficiată slujba Acatistului Sfântului Ierarh Calinic. Începând cu ora 16:00 vor fi săvârşite slujba Vecerniei Mari şi a Litiei, Acatistul Sfintei Cruci, iar de la ora 19:00 va avea loc procesiunea „Calea Sfintei Cruci, scară către Cer”, cu racla ce păstrează un fragment din Lemnul Sfintei Cruci şi cu racla cu moaştele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica.
Pe parcursul pelerinajului, clericii şi credincioşii vor intona cântări religioase închinate Sfintei Cruci şi Sfântului Ierarh Calinic, tropare şi stihiri. După ce se va înconjura parcul „Nicolae Iorga” şi Troiţa-monument din mijlocul parcului, preoţii şi credincioşii prezenţi vor asculta un cuvânt de învăţătură referitor la semnificaţia sărbătorii Înălţarea Sfintei Cruci şi despre viaţa Sfântului Calinic. De asemenea, Corul „Te Deum Laudamus”, dirijat de pr. Matei Zaharia, va susţine un concert de cântări religioase româneşti. Vineri, 14 septembrie, între orele 8:00 şi 12:00 vor fi oficiate Utrenia şi Sfânta Liturghie.