În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Evenimente pastoral‑misionare şi culturale în Eparhia Dunării de Jos
La finalul Săptămânii Luminate, în Arhiepiscopia Dunării de Jos au avut loc mai multe evenimente bisericeşti şi culturale organizate în contextul perioadei pascale, reafirmându-se grija Bisericii pentru persoanele defavorizate, singure şi suferinde. Totodată, după Sfânta Liturghie din Duminica Sfântului Apostol Toma a fost săvârşită prima pomenire a celor adormiţi, după praznicul Învierii Domnului.
În Duminica Sfântului Apostol Toma, Arhiepiscopul Dunării de Jos a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, înconjurat de un sobor de clerici. La momentul îndătinat, Înaltpreasfinţia Sa a rostit cuvânt de învăţătură în care a tâlcuit textul evanghelic, vorbind şi despre tradiţia „Paştilor Blajinilor”, care reprezintă prima pomenire a celor adormiţi, după sărbătoarea Învierii Domnului.
După Sfânta Liturghie, ierarhul a săvârşit un parastas, pomenind pe toţi arhiereii Dunării de Jos şi pe mitropoliţii Proilaviei, oferind la final credincioşilor prezenţi, după datină, cozonac şi ouă încondeiate.
În cadrul manifestărilor organizate de Primăria Municipiului Brăila cu prilejul sărbătorilor pascale, vineri, 10 mai, a fost vernisată expoziţia de icoane, ouă încondeiate, broderii, obiecte tradiţionale, aranjamente florale şi produse pascale intitulată „Lumină din Lumină” la Teatrul „Maria Filotti” din oraşul dunărean. La eveniment a participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care i-a binecuvântat pe cei prezenţi şi a adresat un cuvânt de apreciere pentru realizarea unor astfel de evenimente culturale care aduc bucurie şi lumină în viaţa cetăţenilor, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareş Bucur.
În aceeaşi zi, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a vizitat cadrele medicale şi persoanele asistate în cadrul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” - Veneţia Medical din acelaşi oraş. Alături de ierarh au fost prezenţi şi preoţi de caritate brăileni, care au înălţat rugăciuni pentru cadrele medicale şi persoanele care beneficiază de serviciile instituţiei, oferindu-le sticle cu agheasmă de la „Izvorul Tămăduirii”, iconiţe şi reviste bisericeşti.
În cuvântul adresat cu prilejul acestei vizite, arhipăstorul Dunării de Jos a evidenţiat necesitatea sprijinirii semenilor aflaţi în suferinţe, apreciind profesionalismul cadrelor medicale, precum şi calitatea înaltă a serviciilor oferite în această clinică medicală brăileană.