Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Examen de capacitate organizat de Arhiepiscopia Craiovei
Arhiepiscopia Craiovei organizează, în perioada 6-7 septembrie 2010, un examen de capacitate preoţească pentru teologii olteni care doresc să ocupe o parohie. Înscrierile vor începe de mâine, 1 septembrie 2010, şi se vor încheia vineri, 3 septembrie 2010, la orele 15:30, la Biroul de catehizare şi activităţi cu tineretul din cadrul Centrului Eparhial. Examenul va cuprinde două etape de evaluare. Dintre probele orale vor face parte disciplinele muzică bisericească, liturgică, catehetică şi omiletică, iar probele scrise vor fi dogmatica, administraţia parohială şi misiologia.



.jpg)
