După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Examen de capacitate preoțească în Arhiepiscopia Târgoviștei
La Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei a avut loc marți, 20 februarie 2018, examenul de capacitate preoțească, la care s-au înscris licenţiaţi şi masteranzi ai Facultății de Teologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universității „Valahia” din Târgoviște, care au trecut mai întâi proba examenului psihologic. Din comisia de examen, prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, au făcut parte: pr. prof. univ. dr. Marian Vîlciu, decanul Facultății de Teologie şi Ştiinţele Educaţiei din Târgoviște; pr. dr. Ionuț Ghibanu, vicar administrativ eparhial; pr. prof. univ. dr. Ștefan Florea; asist. univ. dr. Mihail Vlădăreanu; pr. dr. Marian Puiescu, consilier eparhial, și pr. Alin Ștefan, secretar eparhial. Examenul a însemnat evaluarea, în scris, a cunoștințelor de dogmatică, misiologie și morală, și, oral, a cunoștințelor de tipic, liturgică, muzică, omiletică, catehetică, drept și administrație bisericească, conform cu hotărârile în vigoare ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.



.jpg)
