După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Examen de capacitate preoţească la Buzău
La Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Chesarie Episcopul“ din Buzău a fost organizată marţi, 24 septembrie 2013, sesiunea de toamnă a examenului de capacitate preoţească pentru 14 teologi, fii duhovniceşti ai Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, ne-a declarat Dragoş Olteanu, consilier media al eparhiei. Comisia de examinare, formată din consilieri eparhiali şi profesori de la Seminarul Teologic din Buzău, a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. „Examenul de capacitate preoţească nu trebuie evaluat doar din punctul de vedere al cunoştinţelor teoretice, ci mai ales să se observe şi felul în care dumneavoastră gândiţi cu privire la asumarea acestei misiuni deosebite care presupune foarte multă jertfă, mai ales în vremurile pe care le trăim. În timpurile acestea, când oamenii nu ştiu să preţuiască libertatea şi dau dovadă de multe ori de iresponsabilitate, preotul este chemat, alături de alţi factori educaţionali, să îi îndrume pe oameni să se descopere pe ei înşişi şi să caute să împlinească binele, să fie altruişti, să fie generoşi şi mai ales să fie uniţi, solidari în necazuri şi suferinţe“, a spus IPS Arhiepiscop Ciprian. Următoarea sesiune de examinare va avea loc în primăvara anului 2014. (M. Nedelcu)



.jpg)
