În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Expoziție de icoane pe lemn la Termoli, Italia
În biserica „Sfânta Ana” din Piazza Duomo, localitatea Termoli, Italia, a fost deschisă vineri, 3 august 2018, o expoziție de icoane pe lemn, pictate de prezbitera Ana Adriana Istrătescu și de preotul Petru Voicu.
„De când ne naștem și până trecem în veșnicie, icoanele ne sunt repere, călăuze luminoase și tăcute pe drumul spre Împărăție. Tot creștinul ortodox este încă demult încredințat de ajutorul și de harul lor. Iată de ce împodobim bisericile și chiar casele noastre cu imagini sfinte, primim la Botez o cruciuliță și icoana sfântului ocrotitor, mai apoi, așezați în fața Sfântului Altar la cununie, primim în dar icoana sfântului ocrotitor al căsniciei noastre, care ne va fi sfetnic blând în momentele grele”, a afirmat părintele Nikolai Ozolin, profesor la Institutul „Saint-Serge” din Paris și unul dintre cei mai cunoscuți iconologi ai Ortodoxiei.
Expoziția este cu intrare liberă și va fi deschisă până în data de 12 august.