În Duminica a 28‑a după Rusalii, închinată Sfinților Strămoși după trup ai Domnului, credincioșii prezenți la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” - Catedrala Arhiepiscopală din Suceava au luat parte la
Festival de muzică corală laică și religioasă la Vaslui
În seara zilei de duminică, 21 august 2022, în centrul civic al Vasluiului, a avut loc Festivalul de muzică corală laică și religioasă „Gheorghe Cucu”. Consiliul Judeţean Vaslui, Primăria Municipiului Vaslui, Episcopia Hușilor și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui au fost organizatorii acestui eveniment de excepție, aflat la a doua ediție.
Festivalul a avut loc în aer liber, pe scena amenajată în centrul civic, și a început la ora 19:00, informează Biroul de presă al Episcopiei Hușilor. Toți iubitorii muzicii corale, religioase și laice au avut șansa întâlnirii unor formații corale de excepție.
În deschiderea evenimentului, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a vorbit despre impactul muzicii de calitate asupra stării interioare a omului și despre capacitatea deosebită a acesteia de a crea o atmosferă de liniște și interiorizare: „În această seară ne propunem ca, prin muzică laică și religioasă, să fim «singuri cu tăcerea». Avem nevoie și de asemenea momente, deoarece este multă zarvă și rumoare, trăim o inflație a cuvântului. De aceea, din când în când, avem nevoie să «plonjăm» în ambianța de tăcere pe care ne-o conferă muzica.
Muzica nu este numai sunet - mai ales melomanii trăiesc acest adevăr -, ci este doar tăcere.
Anul acesta este dedicat, de către Biserică, rugăciunii isihaste - cea care ne liniștește. Omul rugător ajunge la o asemenea profunzime duhovnicească încât nu se mai roagă cu cuvinte, ci starea sufletului său ține loc de cuvânt. [...] Muzica nu este numai sunet. Este, în primul rând și în esență, tăcere”.
Ierarhul Hușilor a mulțumit domnului Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, domnului Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, precum și tuturor celor implicați în organizarea acestui eveniment de suflet, ce are ca scop punerea în valoare a marelui compozitor, născut pe meleaguri vasluiene, Gheorghe Cucu.
Noutatea ediției din acest an a constat în organizarea, în data de 20 august, a unui concurs pentru corurile din țară, cu un juriu format din specialiști ai muzicii. Câștigătoarea trofeului concursului din acest an a fost Corala „Doxologia” a Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, care a participat astfel și în cadrul festivalului.
Pe parcursul a mai bine de trei ceasuri, în fața unui public numeros, ce a umplut centrul civic al Vasluiului, au susţinut recitaluri Corala „Fantasia” din Vaslui, Corala „Doxologia” a Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, Corul „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii de Stat „Moldova” din Iași și Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale din București.
Din repertoriul formațiilor prezente nu au lipsit compoziții ale lui Gheorghe Cucu, alături de piese religioase, folclorice și patriotice.