În seara zilei de marți, 17 martie, Facultatea de Drept din București a găzduit conferința intitulată „Doamne, învață-mă să fiu om!” Prelegerea a fost susținută de părintele dr. Răzvan Ionescu, prodecan al Centrului de Studii și Cercetări „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Paris. În același cadru a fost lansat și un volum dedicat dezvoltării umane într-o epocă dominată de progresul tehnologic. Dialogul dintre teologie, vocația spirituală a omului, știință și provocările contemporane a fost abordat de părintele Răzvan Ionescu pe parcursul conferinței desfășurate în Aula Magna a Facultății de Drept din Capitală. O atenție deosebită a fost acordată provocărilor pe care inteligența artificială le aduce în rândul societății. „Există un chip foarte personal și personalizat cu care fiecare dintre noi Îl trăiește pe Dumnezeu. Astăzi există tendințe globale ale oamenilor de a-L ocoli pe Dumnezeu și a se descurca singuri. Oferta tehnologică alimentează porniri și căutări în direcția auto-îndumnezeirii, lucru care poate suna fascinant, dar care nu provine din cultura creștină. Cred că, dacă ne dăm seama că deciziile noastre au un impact existențial, adică au repercusiuni asupra vieții întregi și asupra a ceea ce devenim în veșnicie, ajungem la concluzia că, fără a ne preda în mâinile lui Dumnezeu, autorul adevărat al proiectului care suntem noi, nu putem învăța să fim oameni”, a declarat părintele Răzvan Ionescu pentru TRINITAS TV.
Festival de ouă încondeiate la Rogojeşti
Iubitorii de cultură şi tradiţie sunt aşteptaţi timp de două zile în Parohia Rogojeşti din Protopopiatul Dorohoi pentru a participa a festivalul-concurs de ouă încondeiate. Ajunsă la cea de-a doua ediţie, manifestarea va aduna meşteri populari din judeţele Suceava şi Botoşani
În localitatea Rogojeşti, comuna Mihăileni, judeţul Botoşani, va începe astăzi, 3 aprilie 2015, cea de-a doua ediţie a festivalului-concurs de ouă încondeiate. Evenimentul este organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani şi Parohia „Naşterea Maicii Domnului“ - Rogojeşti, Protopopiatul Dorohoi, în colaborare cu Primăria comunei Mihăileni. Festivalul se va desfăşura în apropierea bisericii din Rogojeşti, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, după cum a menţionat pr. paroh Ioan Flaviu Rus. Vor participa meşteri populari din judeţul Suceava (Ciocăneşti, Brodina, Ulma, Vatra Moldoviţei, Putna, Moldoviţa şi Rădăuţi) şi din judeţul Botoşani (Bucecea, Vlădeni şi Rogojeşti). Astăzi, 3 aprilie 2015, de la ora 9:30, se va oficia o slujbă de binecuvântare a participanţilor, urmând ca la ora 10:00 să aibă loc deschiderea oficială a manifestării. Programul va continua cu atelierele de lucru, prin concursul meşterilor populari participanţi (Secţiunea adulţi), iar de la ora 13:00, Ansamblul „Romaniţa“ al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob“ din Dorohoi va organiza un moment artistic şi un concert de muzică religioasă. După ce meşterii populari vor fi premiaţi şi li se vor înmâna diplomele de participare concurenţilor, va avea loc o expoziţie de icoane şi de ouă încondeiate cu vânzare. Mâine, 4 aprilie 2015, de la ora 8:00, se va sluji Sfânta Liturghie în biserica parohială, iar de la ora 10:00 se vor derula atelierele de lucru prin concursul meşteri populari (Secţiunea copii). La ora 13:00 se va organiza un moment artistic de către copiii Parohiei Rogojeşti, iar apoi vor fi premiaţi meşterii populari. După ce micii meşteri vor primi diplome de participare, se va săvârşi o slujbă de mulţumire pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu.



.jpg)
