În Duminica a 30‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Halânga, Protopopiatul Drobeta, unde a săvârșit Sfânta
Festivalul naţional „Strugurele de aur“
Aproape 60 de tineri interpreţi din toate zonele etnofolclorice ale ţării şi din Republica Moldova vor concura la Festivalul Naţional „Strugurele de Aur“, una din cele mai importante manifestări de gen din România, care se desfăşoară între 12-15 septembrie la Alba Iulia şi Jidvei. Valoarea totală a premiilor se ridică la 73.000 de lei. Cu un buget total de 700.000 de lei, din care contribuţia Consiliului Judeţean Alba este de 100.000 de lei, Festivalul „Strugurele de Aur“, ajuns la a XIII-a ediţie, este organizat de SC Jidvei SA, în coproducţie cu postul public de televiziune. Organizatorii şi-au propus ca festivalul să devină „o rampă de lansare“ pentru tinerii interpreţi, dar şi „un motor pentru ceea ce înseamnă tradiţie, cultură, originalitate“, conform Agerpres.
Preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, a spus că la ediţia din acest an va fi prezent şi un ansamblu al românilor din Voivodina, provincie din Serbia cu care judeţul Alba are un parteneriat de promovare a valorilor culturale şi tradiţionale. De asemenea, Ion Dumitrel a spus că acest festival întregeşte Congresul românilor de pretutindeni care se desfăşoară în Alba Iulia în preajma datei de 1 decembrie.
Preşedintele juriului, Sergiu Cipariu, a declarat că scopul festivalului este descoperirea şi promovarea tinerelor talente. El a menţionat că datorită talentului de care au dat dovadă cei care s-au prezentat la preselecţie, în număr total de 106, au fost acceptaţi pentru concurs 58 dintre aceştia, cu zece mai mulţi decât la ediţia precedentă. Juriul este compus din Sergiu Cipariu, Ioan Bocşa, Gabriela Rusu Păsărin, Nicolae Furdui Iancu, Gelu Stan, George Sârbu, Daniela Floroian, Stelian Stoica şi Marioara Murărescu, preşedinte de onoare.
În fiecare din cele două seri de concurs vor urca pe scenă 29 de concurenţi, cu vârste cuprinse între 16 şi 32 de ani. De asemenea, în fiecare seară de festival vor susţine recitaluri artişti de renume - Niculina Stoican, Mariana Anghel, Mariana Deac, Alexandru Pugna, Ioan Bocşa, Gavril Prunoiu, Ionuţ Fulea, Dinu Iancu Sălăjan, Nicolae Furdui Iancu, Sava Negrean Brudaşcu, dar şi interpreţi care s-au lansat la „Strugurele de Aur“. Gala Laureaţilor va avea loc sâmbătă seară la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. Duminică, în Piaţa Centrală din Jidvei, vor susţine un spectacol ansamblurile şi formaţiile artistice de amatori de pe Valea Târnavelor.