Potrivit rânduielii specifice slujbelor din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului, în bisericile ortodoxe a fost săvârșită, în seara zilei de duminică, 5 aprilie, Denia din Sfânta și Marea Luni. La Catedrala Patriarhală din București, slujba a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte și părintele prof. dr. Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Fii pelerin la sfinţirea CATEDRALEI NAŢIONALE!
ZIARUL LUMINA organizează, împreună cu SECTORUL PELERINAJE al Patriarhiei Române, concursul „PELERINII LUMINII - 100 pentru CATEDRALA NAŢIONALĂ”.
Cititorii sunt invitaţi să răspundă la 10 întrebări despre Marea Unire din anul 1918 şi despre unitatea de credinţă şi de neam a poporului român. Întrebările vor fi publicate în ZIARUL LUMINA, de două ori pe lună, în perioada mai-septembrie 2018 şi vor fi însoţite de taloane de participare.
Taloanele de concurs vor fi trimise pe adresa cotidianului Patriarhiei Române până la o dată-limită, precizată la fiecare etapă.
Răspunsurile corecte se vor cumula, astfel încât în prima parte a lunii octombrie 2018 vom putea anunţa lista celor 100 de câştigători ai concursului, conform punctelor obţinute de către fiecare participant.
Premiile acordate celor 100 de pelerini: un pelerinaj la Bucureşti în perioada 24-26 noiembrie 2018, cu participare la cel mai mare eveniment naţional-bisericesc al acestui an, sfinţirea CATEDRALEI NAŢIONALE (Catedrala Mântuirii Neamului).
Următoarea întrebare va fi publicată în ZIARUL LUMINA de joi, 14 iunie 2018.
Vă aşteptăm la concurs!
Întrebarea nr. 2 :
Care este prima provincie istorică românească ce s-a unit cu Patria-Mamă (la 27 martie 1918)?



.jpg)
