În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Fiica unui preot din Iași are nevoie urgentă de ajutorul nostru!
Fiica părintelui Mihai Iordăchescu, de la Ezăreni, județul Iași, Andreea, are 19 ani și este studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. Tânăra a fost implicată, în urmă cu o lună, într-un accident și ultima parte a lunii februarie s-a aflat în comă de gradul IV, zilele trecute fiind detubată după 23 de zile de ventilare mecanică.
„Ea este în momentul de faţă detubată, răspunde la comenzi verbale şi va necesita în perioada următoare o recuperare neuromotorie într-o clinică de specialitate. Pe măsură ce trece timpul, aportul nostru medical pentru salvarea pacientei s-a cam încheiat, de aici încolo recuperarea este cea mai importantă pentru ea, pentru a facilita inserţia ei socială şi familială”, a declarat Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie „Nicolae Oblu” din Iaşi, pentru adevărul.ro.
„Familia își dorește să o transfere într-o clinică din străinătate, însă costurile recuperării trebuie suportate în totalitate de familie, iar suma este mult peste posibilitățile ei.
Clinica «Hegau-Jugendwerk» a trimis costurile estimative: 1.030 de euro pentru fiecare zi de spitalizare plus 45 euro pe zi pentru însoţitor (la care se vor adăuga costurile privind translatorii şi eventualele dispozitive ortopedice de care va fi nevoie). Altfel spus, o lună de recuperare costă aproximativ 33.325 de euro, iar primul deviz este făcut pentru 56 de zile.
Acest deviz, în valoare de 60.000 de euro, trebuie achitat în totalitate înaintea transferului în Germania. În plus, pentru a ajunge acolo este nevoie și de circa 15.000 de euro pentru transportul aerian cu echipament medical adecvat”, au scris administratorii paginii Donează pentru recuperarea Andreei, fiica preotului din Ezăreni, Iași.
Cei care doresc să o ajute pe Andreea o pot face prin orice fel de contribuţie financiară în conturile deschise la Banca Românească:
RO22 BRMA 0242 0197 1070 0038 - RON
RO11 BRMA 0999 1000 7410 5959 - EURO
Cod SWIFT: BRMAROBUXXX Titular: Mihai Andi Iordăchescu