Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Filmul „7 Cuvinte. Povestea unui biruitor”, la Iași
Societatea Studenților Teologi din Iași (SSTI) și Liga Studenților (LS IAȘI) invită publicul la proiecţia filmului documentar „7 Cuvinte. Povestea unui biruitor”, cu prilejul împlinirii a 13 ani de la înveşnicirea părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa.
Evenimentul va avea loc joi, 21 noiembrie, de la ora 18:00, în Sala „Iustin Moisescu” a Ansamblului Mitropolitan Iași.
„Părintele a fost student în tinerețe al Facultății de Medicină și mai apoi absolvent al Facultății de Teologie, și este unul dintre mărturisitorii temnițelor comuniste. Credem că reprezintă un model autentic de trăire și de jertfire atât pentru tineri, cât și pentru preoții de mir de astăzi. De asemenea, reprezintă un simbol al luptei anticomuniste, ceea ce este un fapt semnificativ pentru noi, deoarece în acest an se împlinesc 30 de ani de la căderea Cortinei de Fier și de la Revoluția din Decembrie 1989, când sute de tineri și-au jertfit viața pentru libertate”, a declarat Claudiu-George Dulgheru, președintele SSTI. Filmul are o durată de 103 minute, iar intrarea este liberă.