În Ajunul Crăciunului, 24 decembrie, la Reședința Patriarhală din Capitală a fost vestită, potrivit rânduielii tradiționale, Nașterea Domnului. După oficierea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, soborul de slujitori condus de părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale istorice din București, a purtat icoana praznicală la Reședința Patriarhală. Aceștia au fost întâmpinați în Salonul „Sfinții Români” din Reședința Patriarhală de către Întâistătătorul Bisericii noastre, cu acest prilej fiind săvârșit și un Polihroniu.
Final de curs CRED pentru prima grupă de profesori de religie din judeţul Sibiu
Prima grupă a profesorilor de religie din judeţul Sibiu a finalizat miercuri, 29 iulie, cursurile CRED, un demers educațional în întregime on-line. Cei 21 de cursanți înscrişi, de la școli din mediul urban și rural, au parcurs acest curs timp de aproape două luni.
CRED (Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi) este un proiect al Ministerului Educaţiei şi Cercetării care și-a propus să îi formeze pe profesorii de diferite specialităţi să valorifice mai bine elementele de particularitate ale noului curriculum. Pentru disciplina religie, importanța lui s-a dovedit și mai mult, întrucât curriculum de religie are în vedere, în special, valorizarea valențelor formative ale disciplinei și astfel competențele care urmează a fi formate la elevi au fost analizate în lumina acestora, iar tratarea conținuturilor, într-o manieră interdisciplinară și transdisciplinară, biblică și patristică.
Cei 21 de cursanți înscrişi, de la școli din mediul urban și rural, au parcurs acest curs timp de aproape două luni, perioadă în care au analizat planurile-cadru în vigoare, programele școlare pentru disciplina religie, contribuția disciplinei la profilul de formare al absolventului, cele opt competențe-cheie, competențele generale, evaluarea competențelor specifice și alte conceptualizări necesare sistemului de educație. Îndrumați de formator, profesorii au împărtășit reciproc experiențele lor și, în ciuda spațiului virtual, au transmis multă emoție și au învățat unii de la alții.
Participarea la curs și elaborarea a 20 de teme au necesitat un efort mare din partea lor, devenind ei înșiși resurse educaționale în școlile unde își desfășoară activitatea. Cursul a dezvoltat și conducerea unui demers educațional, on-line sau off-line, complementar educației din sala de clasă. Cursul s-a desfășurat cu sprijinul și coordonarea Casei Corpului Didactic Brașov și Sibiu.






.jpg)
