La Palatul Copiilor din Tulcea a avut loc vineri, 24 aprilie, festivitatea de premiere a elevilor care s-au remarcat prin rezultate deosebite la Olimpiada Națională de Religie, destinată seminariilor și liceelor teologice. La eveniment a participat Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, alături de reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Tulcea, ai Comisiei Centrale de Organizare și Evaluare, precum și ai Patriarhiei Române.
Fonduri europene pentru restaurarea bisericilor rurale din Bulgaria
Preafericitul Părinte Neofit, Patriarhul Bulgariei, i-a primit în vizită, marţi, 23 februarie, la Reşedinţa Patriarhală din Sofia, pe domnul Tomislav Doncev, vicepremier pentru fonduri europene şi politici economice din Bulgaria, doamna Liliana Pavlova, ministrul dezvoltării regionale din Bulgaria, şi doamna Dedislava Taneva, ministrul agriculturii din ţara vecină.
În cadrul întâlnirii a fost discutată posibilitatea accesării de către Biserica Bulgară a fondurilor europene în cadrul programului „Regiuni în dezvoltare” şi a Programului pentru dezvoltare rurală 2014-2020.
Ministrul Liliana Pavlova a explicat mecanismele prin care bisericile şi mănăstirile rurale pot candida în cadrul Axei Prioritare „Turism regional” pentru a accesa fonduri de reparaţii care vor însemna dezvoltarea turismului rural. Studiile şi investiţiile asociate întreţinerii, restaurării şi reparării obiectivelor culturale de la sate pot constitui baza unui proiect cu finanţare europeană, a spus ministrul Dedislava Taneva. Ministrul Tomislav Doncev a salutat ideea de a discuta împreună cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare chestiuni referitoare la restaurarea bisericilor. Ministrul Pavlova a mai subliniat că resursele din cadrul Axei Prioritare 6, în care se pot încadra aceste biserici, sunt de aproape 100 milioane euro şi că Bulgaria se numără printre ţările din Uniunea Europeană care au avut cele mai multe proiecte de restaurări de biserici. În cadrul întâlnirii au fost discutate, de asemenea, aspecte ale restaurării Catedralei „Sfântul Alexandru Nevski” din Sofia.



.jpg)
