Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Formarea profesorilor de religie - CRED, a doua grupă, la Sibiu
A doua grupă a profesorilor de religie din județul Sibiu a finalizat cursurile proiectului CRED (Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi), la finalul lunii noiembrie. Programul are ca scop formarea cadrelor didactice în vederea integrării noului curriculum naţional.
Alături de aprofundarea noutăților programei școlare pentru disciplina Religie și pentru consiliere și dezvoltare personală, model de proiectare centrat pe competențe-cheie, cursanții s-au familiarizat cu instrumente web și au identificat resurse educaționale deschise necesare predării on-line și face-to-face. Profesorii au împărtășit din experiența lor, au învățat unii de la alții, astfel încât la sfârșitul formării s-au simțit îmbogățiți atât din punct de vedere profesional, cât și spiritual.
Pe lângă momentele de învățare şi aprofundare, de bucurie și satisfacție, cursanții, profesori implicați și bine pregătiți, și-au descoperit credința, sensibilitatea și dragostea de elevi, aşa cum s-a putut observa din lucrările realizate pe parcursul orelor de formare.
„Trebuie să fii conștient de faptul că un profesor devine bun doar dacă tot timpul își dorește să crească, să se dezvolte. În ceea ce privește dăruirea, niciodată nu putem spune că am dăruit destul, mereu este loc de mai mult, fiindcă dăruirea întru iubire nu are margini. Nu înceta să sădești pentru ca mai apoi, cu ajutorul Celui de Sus, să culegi roadele”, a arătat prof. Cosmin Prode.
„Îmi plac entuziasmul cu care intri în sala de clasă și bucuria pe care încerci să o imprimi elevilor tăi. Îmi place că faci din ora de religie o sărbătoare și că încerci ca fiecare oră să fie una de neuitat”, a spus prof. Elena Neculescu.