În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Grai al sufletului manifestat prin muzică
Corul "Cantate Domino" al Seminarului Teologic Liceal "Nifon Mitropolitul" din Bucureşti a participat în perioada 3-5 iunie la Olimpiada Naţională Corală desfăşurată la Arad, iar în perioada 20-27 iunie vor participa, la Festivalul-concurs internaţional "Prietenii Bulgariei", ce se va desfăşura la Albena - Bulgaria.
Corul "Cantate Domino" al Seminarului Teologic Liceal "Nifon Mitropolitul" din Bucureşti a participat, în perioada 3-5 iunie, la Olimpiada Naţională Corală desfăşurată la Arad. Formaţia, alcătuită acum din 32 de elevi din clasele IX-XI, a concurat la secţiunea seminarii teologice cu alte şase formaţii ale seminariilor teologice din Roman, Constanţa, Arad, Târgovişte, Vâlcea şi Liceului Reformat din Cluj, prezentând în concurs întreg repertoriul fără partitură. Diversitatea repertoriului a fost foarte apreciată de juriu, dar şi de public, partiturile abordate de către corul bucureştean acoperind o mare parte din perioadele stilistice muzicale. Acesta a interpretat piese precum "Tatăl nostru", de Dragoş Alexandrescu, "Sanctus", de Friedrich Silcher, "Kyrie eleison", de Paul Constantinescu - în aranjamentul pentru cor bărbătesc al pr. Constantin Drăguşin, "Ainâ a that good news", de William Dawson - în aranjamentul pentru cor bărbătesc al pr. Constantin Drăguşin, "Sârba", de Constantin Brăiloiu, "Sârba pe scaun", de Alexandru Paşcanu - în aranjamentul pentru cor bărbătesc al pr. Constantin Drăguşin, şi "Suita corală din Ţara Oaşului" - în aranjamentul pentru cor bărbătesc al lui Dragoş Alexandrescu. Calitatea vocală a soliştilor Bogdan Andrei, Ştefan Mihalache şi Andrei Predescu, toţi elevi în anul III, a reprezentat, de asemenea, un element de forţă ce a cântărit în obţinerea celui mai bun rezultat din concurs. Performanţa realizată la Arad a demonstrat calitatea repertorială, interpretativă şi ţinuta profesionistă a formaţiei, fapt ce a dus la obţinerea Premiului I, prin acordarea de către juriu a 98 de puncte dintr-un total de 100. Activitatea muzicală la Arad a Corului "Cantate Domino" a promovat nu doar valenţa competitivă, ci a vizat şi pe cea misionară, întrucât, în ultima zi a vizitei sale la Arad, duminică, 5 iunie, la invitaţia părintelui profesor Codin Şimonca-Opriţa, directorul seminarului arădean, corul a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Veche din Arad, încântând inimile şi mângâind sufletele numeroşilor credincioşi care au participat la Sfânta Liturghie. Cu toate că sfârşitul anului şcolar se apropie cu paşi repezi, pasiunea pentru muzică a membrilor Corului "Cantate Domino" rămâne nestinsă, căci aceştia se pregătesc deja pentru un alt examen important: participarea la Festivalul-concurs internaţional "Prietenii Bulgariei", ce se va desfăşura la Albena - Bulgaria, în perioada 20-27 iunie. Aici vor concura alături de corul seminarului bucureştean, singurul reprezentant din partea României, numeroase coruri şi ansambluri artistice din tot spaţiul balcanic. Un cor pentru educarea cultural-teologică a viitorilor slujitori ai altarului Apariţia corului bărbătesc al Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Bucureşti este strâns legată de însăşi existenţa acestei instituţii de prestigiu a învăţământului teologic din ţara noastră. Pe parcursul îndelungatei sale activităţi, repertoriul corului cunoaşte o amplă diversificare atât în domeniul muzical-religios, cât şi în cel de factură laică. Încă de la înfiinţarea sa, corul a beneficiat de experienţa muzicală a unor profesori valoroşi, care s-au dovedit nu doar reputaţi muzicieni, ci şi iscusiţi pedagogi care au îmbinat arta cântului bisericesc cu trăirea duhovnicească şi cu educarea cultural-teologică a viitorilor slujitori ai altarului. În ultimii ani, la pupitrul dirijoral ai acestei formaţii corale s-au succedat o serie de profesori care au revitalizat activitatea muzicală în cadrul şcolii, punând bazele coralei bărbăteşti a seminarului în forma pe care o cunoaştem astăzi. În acest context, amintim pe părinţii profesori Marin Velea şi Victor Frangulea, de numele cărora se leagă formarea muzicală a numeroaselor serii de absolvenţi - în prezent preoţi, iar unii dintre ei şi profesori de muzică în cadrul instituţiilor de învătământ teologic de grad preuniversitar şi universitar din ţara noastră. Începând cu anul 1996, formaţia corală a seminarului primeşte numele "Ison", activând sub conducerea muzicală a părintelui profesor Stelian Ionaşcu. În această perioadă, corul îşi face simţită prezenţa din ce în ce mai mult pe marile scene ale instituţiilor de cultură bucureştene. Sub îndrumarea părintelui profesor Stelian Ionaşcu, Corul "Ison" a obţinut locul I la toate concursurile naţionale corale la care a participat (Târgu Mureş - 1999, Bucureşti - 2001, Piatra Neamţ - 2003) şi s-a făcut remarcat în ţară şi peste hotare în numeroase turnee. În prezent, formaţia corală a seminarului din Bucureşti îşi desfăşoară activitatea sub îndrumarea părinţilor profesori Marian Colţan, Răzvan-Constantin Ştefan şi a profesorului Nicuşor-Laurenţiu Constantin care, continuând bogata tradiţie preluată de la înaintaşii lor la catedră, valorifică tezaurul muzical românesc şi universal, străduindu-se să-i confere noi valenţe interpretative. Valorificând excelentele condiţii oferite de studioul de înregistrări al seminarului şi bucurându-se de sprijinul părintelui director Aurel Mihai, a fost realizat în anul 2009 un prim CD al corului seminarului din Bucureşti. Cu această ocazie, formaţia corală a seminarului bucureştean a primit, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, numele "Cantate Domino". Repertoriul Corului "Cantate Domino" cunoaşte o bogată diversificare, cuprinzând numeroase compoziţii religioase (lucrări de factură modală, clasică şi romantică) din cultura muzicală, românească şi universală, punând astfel în valoare prin interpretarea sa atât valenţa interpretativă, cât şi diversitatea patrimoniului cultural-muzical românesc şi universal. În cadrul acestui cor se plămădeşte generaţia de viitori teologi care, pe mai departe, vor putea accede în coruri profesioniste de prestigiu, pornind de la experienţa corală de bază însuşită în formaţia corală a seminarului. Cele mai recente reprezentaţii ale Corului "Cantate Domino" au demonstrat că, deşi componenţa corului se modifică în fiecare an, odată cu încheierea clasei a XII-a, transmiterea şi continua evoluţie repertorială îşi păstrează sensul valoric şi diversificat. Itinerarul misionar al corului în ultimii ani Strădania lor a fost apreciată prin obţinerea de numeroase distincţii şi premii la diferitele concursuri corale - faza zonală şi naţională : Premiul II - Concursul Naţional Coral - secţiunea licee - Brăila, 2005; Premiul Criticii Muzicale - Bucureşti 2005, 2006, 2007; Premiul Societăţii Române de Radiodifuziune, Bucureşti 2007; Premiul de excelenţă pentru promovarea muzicii corale bisericeşti - Concursul Naţional Coral - secţiunea licee - Iaşi 2007; Premiul Asociaţiei Naţionale de Cânt Coral pentru valorificarea muzicii corale religioase - Concursul Naţional Coral - secţiunea licee - Iaşi 2007; Premiul III - concursul "Tineri lăudaţi pe Domnul" - Bucureşti, 2008; Premiul II - concursul "Tineri lăudaţi pe Domnul" - Bucureşti, 2009; Premiul I - Concursul naţional de muzică şi poezie "Mihai Eminescu" - Bucureşti 2007, 2008, 2009; Premiul I - Concursul Naţional Coral - secţiunea licee - Focşani, 2009. Concert de colinde susţinut în sala de concerte "Mihail Jora" a Societăţii Române de Radiodifuziune, Bucureşti 2006; Festivalul de Muzică Sacră susţinut în Palatul Patriarhiei, Bucureşti 2006, 2007; concert susţinut la Ateneul Român, în cadrul festivităţii de deschidere a concursului internaţional organizat de Asociaţia Kiwanis, Bucureşti, 2009; concerte în cadrul Stagiunii corale permanente "Paul Constantinescu", sub patronajul Asociaţiei Naţionale Corale din România, Bucureşti, 2008, 2009, 2010, 2011; Festivalul cântărilor şi colindelor de Paşti "Învierea lui Hrisos văzând", Bucureşti 2007, 2008, 2009, 2010, 2011; Concerte susţinute la invitaţia Institutului Cultural Român din Viena 2008, 2010; concerte susţinute la Paris şi Limours (Franţa) la invitaţia IPS Iosif, Mitropolitul ortodox al românilor din Europa Centrală şi Meridională, 2009.