Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Hirotesii în iconom stavrofor la Reşedinţa Patriarhală
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a hirotesit ieri, 16 mai, întru iconomi stavrofori, doi noi protoierei: pe pr. Ioan Bondar, protoiereu al Protopopiatului Ilfov Sud, şi pe pr. Mihail Peneş, protoiereu al Protopopiatului Vălenii de Munte. Slujba a fost oficiată în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reşedinţei Patriarhale, în prezenţa membrilor Permanenţei Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
În cuvântul de învăţătură, Întâistătătorul Bisericii noastre a evidenţiat faptul că iconomul stavrofor sau purtătorul de cruce este între preoţi un model de iubire jertfelnică, de vieţuire sfântă şi de lucrare bogată. „Rangul de iconom stavrofor reprezintă o cinstire a persoanei, dar şi a instituţiei în care lucrează persoana respectivă. Când un preot paroh sau coslujitor devine iconom stavrofor, se cinsteşte nu numai preotul, ci şi parohia, după cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, care spune că se încoronează capul şi se cinsteşte întreg corpul. Când cineva este evidenţiat ca fiind un conducător de comunitate bisericească, evidenţierea se transferă de la persoană la comunitatea pe care o conduce. În cazul acesta este vorba despre două protopopiate: Ilfov Sud şi Vălenii de Munte. Avem nevoie de preoţi buni şi de slujitori harnici, cinstiţi şi mai ales corecţi”, a spus Preafericirea Sa.
Părintele Patriarh Daniel a explicat în continuare că în rugăciunea de hirotesie întru iconom stavrofor se cere ca preotul să chivernisească corect şi responsabil averea şi bunurile Bisericii. „Iconomul stavrofor este cel care are grijă de bunurile Bisericii, el este un iconom al acestora, un administrator responsabil, care înmulţeşte talanţii. De aceea se spune în rugăciune: «şi să fugă de ruşinea slugii celei viclene, care cu lenevire şi-a îngropat talantul» (...). Când porţi crucea de iconom stavrofor trebuie să te gândeşti că nu poţi fi nici viclean, nici leneş, ci harnic şi cinstit. Evidenţierea se face pentru cei care s-au ostenit, care s-au jertfit, care s-au luptat! Trebuie să fim foarte atenţi atunci când purtăm crucea, pentru că ea ne judecă. Trebuie să fim jertfelnici şi să ajutăm Biserica. Lucrurile materiale în Biserică au totdeauna un scop spiritual. Folosirea lor înseamnă o zidire duhovnicească, spirituală, o ajutorare a celor neştiutori, a celor neajutoraţi. Crucea de iconom stavrofor nu este o simplă podoabă”, a precizat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. La final, Patriarhul României i-a felicitat şi încurajat pe cei doi noi protoierei în misiunea şi lucrarea lor pentru Biserica lui Hristos.



.jpg)
