Joi, 4 decembrie, în ziua de pomenire a Sfintei Mari Mucenițe Varvara, ocrotitoarea minerilor, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop‑vicar al aceleiași eparhii, au oficiat Sfânta Liturghie în Protopopiatul Onești, în contextul organizării anuale a sinaxei tuturor preoților din acest protopopiat. Evenimentul s‑a desfășurat în biserica Salinei din Târgu Ocna, cu prilejul cinstirii ocrotitoarei acestui sfânt lăcaș, aflat la o adâncime de 240 de metri.
Hirotonie la Catedrala Arhiepiscopală din Roman
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit duminică, 6 iulie, Sfânta Liturghie în Altarul de vară amenajat în proximitatea Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman, județul Neamț. În cadrul Sfintei Liturghii, arhidiaconul Florea George Alexandru a fost hirotonit în treapta de preot pe seama Parohiei „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” din Roman.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a vorbit despre puterea vindecătoare a harului Duhului Sfânt: „Sfântul Serafim de Sarov spune că toată viața trebuie să fim în căutarea Duhului Sfânt, să dobândim harul permanent, căci nu putem să trăim fără suflare de viață sau fără acea energie care vine de la Dumnezeu în inimile noastre. Toate acestea se petrec întotdeauna în Liturghie, când primim putere mare, pe care nu o putem măsura cu mijloacele noastre convenționale. Puterea acestei energii de a penetra creația o primim în Sfânta Liturghie. Așa cum ați auzit din pericopa evanghelică citită astăzi, noi nu ne rugăm doar pentru noi înșine, ci și pentru cei care nu sunt prezenți, care au anumite ascultări de a face lucruri în zi de sărbătoare. Noi care suntem astăzi aici avem datoria de a spune în rugăciunile noastre către Dumnezeu neputințele și neajunsurile celor pe care îi purtăm în inima noastră și să trăim cu convingerea că Hristos Domnul va aduce bucurie și mângâiere în viața lor”.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Diaconia al Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Parascheva” din Roman, conform eprb.ro.






.jpg)
