Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Hirotonii la Roman în Duminica Floriilor
Duminică, 28 aprilie 2024, cu ocazia marii sărbători a Intrării Domnului în Ierusalim, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Roman, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi precum și de o mulțime de credincioși.
După citirea pasajului evanghelic, părintele Alexandru Stanciu, preot slujitor al Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Parascheva” din Roman a ținut un cuvânt de învățătură în care a amintit despre tristețea lui Hristos care se află în spatele bucuriei sărbătorii de astăzi:
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a rostit rugăciunile de binecuvântare ale ramurilor de salcie și a ținut un cuvânt de învățătură despre importanța Bisericii și a rolului ei de aducere împreună a credincioșilor. De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a subliniat însemnătatea iubirii dumnezeiești spre care suntem chemați în aceste zile care preced marele praznic al Învierii Domnului:
De asemenea, în cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Silviu Lupu a fost hirotonit preot, iar teologul Marian Dima întru diacon, ambii pe seama Catedralei Arhiepiscopale din Roman. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Paraschevi” al catedralei.



.jpg)
