După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Hram la biserica românească din Chitighaz, Ungaria
Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Chitighaz (Kétegyháza), a Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, și-a sărbătorit duminică, 5 noiembrie, hramul. Cu acest prilej, în locașul de cult, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de PS Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Răspunsurile la strană au fost date de corul Parohiei Curtici din județul Arad, aflat sub conducerea profesorului Adrian Bughi, care a împodobit atmosfera de sărbătoare a hramului. Alături de credincioșii români chitighăzeni, au participat și numeroși oaspeți din Ungaria: de la Giula, Otlaca Pustă, Bătania, sau Micherechi; și din România.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a făcut referire atât la pericopa evanghelică a Duminicii a 22-a după Rusalii, ce ne îndeamnă la o cugetare mai profundă asupra vieții noastre aici, pe pământ, și a rosturilor ei și pregătirii sufletelor pentru viața cea veșnică, prin pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, precum și la sărbătoarea hramului, închinată cinstirii Sfinților Ocrotitori Mihail și Gavriil, îndrumătorii și sprijinitorii noștri pe calea dobândirii mântuirii și a apropierii de Dumnezeu, ne-a informat Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.



.jpg)
