După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Hram la Biserica „Sf. Mc. Iulian din Tars“
Biserica "Sf. Mc. Iulian din Tars" şi "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Campusul Studenţesc Tudor Vladimirescu, care aparţine de Protopopiatul Iaşi 2, îşi serbează luni hramul. Mâine seară, slujba Vecerniei unită cu Litia va fi oficiată de un sobor de preoţi. PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va săvârşi Sfânta Liturghie în ziua de hram, ca delegat al Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Dacă până în prezent programul liturgic s-a desfăşurat în paraclisul parohiei, de duminică seara slujbele vor fi oficiate pe perioada verii în biserica mare, închinată Sfântului Iulian din Tars.
Construcţia sfântului lăcaş a început în anul 2004, prin strădania părintelui paroh Florin Chirilă, care este şi inspector bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, zidăria fiind finalizată în anul 2009. În toamna anului trecut au fost demarate lucrările la acoperiş, iar în primăvara acestui an s-a început tencuirea turnului lăcaşului de închinăciune şi montarea tablei din cupru. "Câţiva credincioşi apropiaţi bisericii noastre au donat şapte cruci din inox aurit din Kiev, Ucraina. Crucile au fost sfinţite, iar pe turn a fost aşezată deja una, urmând ca atunci când tinichigiii vor începe din nou lucrul să monteze şi celelalte cruci. Biserica "Sf. Iulian din Tars" este construită în stil moldovenesc, fiind o combinaţie între modern şi clasic. În prezent o echipă lucrează la tencuirea turnului care va fi gata în câteva zile, o altă echipă montează geamurile termopan, în timp ce alţi muncitori amenajează biserica pentru a se putea sluji", a declarat pr. paroh Florin Chirilă. (C. CIOFU)



.jpg)
