În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Hram şi resfinţire la Micherechi
Biserica ortodoxă românească din Micherechi, Ungaria, închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, şi-a sărbătorit hramul duminică, 11 noiembrie, şi a fost resfinţită de Preasfinţitul Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Resfinţirea bisericii a fost făcută în urma finalizării unor lucrări de restaurare, care au fost efectuate cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni de la Bucureşti şi al Administraţiei pentru Subvenţii din cadrul Ministerului Resurselor Umane de la Budapesta, şi au constat în principal din înlocuirea ferestrelor bisericii şi ale turlei acesteia şi înlocuirea zidului de piatră de la intrarea în biserică.
Slujba a fost urmată de Sfânta Liturghie arhierească, la care au participat numeroase oficialităţi, iar răspunsurile liturgice au fost date de un grup psaltic format din studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad. Toţi participanţii la eveniment au fost invitaţi apoi la o agapă comună, pregătită prin grija Consiliului parohial. (C.B.)