Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Hram şi sfinţire la Parohia „Naşterea Maicii Domnului“ din Drumul Taberei
Parohia "Naşterea Maicii Domnului" din cartierul bucureştean Drumul Taberei îşi sărbătoreşte astăzi hramul principal. Biserica mare, de pe strada Târgu Neamţ nr. 12, a fost închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu acum 13 ani, când a fost pusă piatra de temelie. Cu timpul au mai fost adăugate şi alte două hramuri: "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" şi "Sfântul Emilian de la Durostorum". Aşa cum se întâmplă în fiecare an aici când este cinstită Maica Domnului sau unul din celelalte două hramuri, credincioşii s-au pregătit duhovniceşte la slujbele din ajunul hramului şi au avut timp să înfrumuseţeze şi lăcaşul de rugăciune, şi curtea bisericii pentru a primi, în ziua hramului, vizita Preasfinţitului Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Preasfinţia Sa săvârşeşte astăzi Sfânta Liturghie, iar la sfârşit va sfinţi noul agheasmatar ridicat în curtea bisericii parohiale. "Maica Domnului este nădejdea, speranţa şi sprijinitoarea comunităţii şi parohiei noastre din Drumul Taberei din momentul în care am pus piatra de temelie pentru a ridica biserica închinată sărbătorii Naşterea Maicii Domnului. Slujitorii şi credincioşii au o evlavie deosebită către Maica Domnului şi mulţi pot confirma că au primit de nenumărate ori ajutorul ei. Anul acesta, bucuria noastră este şi mai mare pentru că în mijlocul nostru se află Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care va sfinţi agheasmatarul nou din faţa bisericii parohiale", ne-a spus părintele paroh Constantin Ţincu. (M.N.)