Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Hramul capelei Penitenciarului Ploiești
Capela Penitenciarului Ploiești și-a sărbătorit duminică hramul. În ajun, la slujba Vecerniei unită cu Litia, săvârșită de pr. capelan Constantin Rădulescu, pr. Mihai Dinu de la Parohia „Sfinții Atanasie și Chiril” din Ploiești și pr. Adrian Enescu, paroh la Biserica Apostolache din Protopopiatul Urlați, au participat 32 de deținuți. În cuvântul de învățătură, pr. Mihai Dinu a subliniat importanța pocăinței în viața omului și faptul că ori cât de mari ar fi păcatele, oamenii sunt datori să nu deznădăjduiască și să ceară de la Dumne- zeu iertare.



.jpg)
