Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Hramul Facultăţii de Teologie din Craiova
Facultatea de Teologie, Istorie şi Ştiinţele Educaţiei din Craiova îşi serbează astăzi hramul, de praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi. Activităţile festive sunt deschise prin săvârşirea Sfintei Liturghii la Catedrala "Madona Dudu" din Craiova de către Înalt Preasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi. Manifestările vor continua la Sala Albastră a universităţii, unde studenţii teologi vor prezenta un program artistic.



.jpg)
