Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Hramul Mănăstirii Moisei
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Mănăstirea Moisei din Protopopiatul Vişeu a fost construită în anul 1672. Pelerinajele cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului la această mănăstire sunt documentate din 1873. Acestea au contribuit atât la renumele locului în secolul al XIX-lea şi XX, cât şi la salvarea bisericii din lemn în perioade de inactivitate. Lângă mica biserică din lemn a fost construită, în 1911, o nouă biserică de zid. (Pr. C. Ştefan)



.jpg)
