Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Hramul Mănăstirii Nera din județul Caraș-Severin
Numeroși credincioși și pelerini din Episcopia Caransebeșului, dar și din alte zone ale țării au participat luni, 14 octombrie, la hramul Mănăstirii Nera din județul Caraș-Severin. Din încredințarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, Sfânta Liturghie în cinstea Cuvioasei Parascheva a fost oficiată de un sobor de slujitori condus de părintele Alin Câmpean, consilier administrativ-bisericesc al Episcopiei Caransebeșului.
În cuvântul său de învățătură, părintele consilier a evidențiat câteva repere biografice din viața Sfintei Cuvioase Parascheva, pornind de la chemarea pe care sfânta a simțit-o ascultând cuvintele Mântuitorului din Evanghelia după Marcu 8, 34: „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”.



.jpg)
