În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Hramul Parohiei „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Gherla
La praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului, marți, 21 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Gherla, cu prilejul hramului.
În biserica parohială, cunoscută și sub numele de „Catedrala din Gherla”, Înaltpreasfințitul Mitropolit Andrei a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. După citirea pasajului evanghelic, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Pregătire pentru Crăciun”, în cadrul căruia i-a îndemnat pe credincioșii prezenţi să se pregătească pentru praznicul Nașterii Domnului așa cum s-a pregătit Fecioara Maria odată cu intrarea în biserică. Înaltpreasfinția Sa a mai spus că „noi, cei păcătoși, trebuie să ne pregătim prin post, spovedanie, împărtășanie și fapte bune pentru Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos”.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de Călin Boca. La momentul rânduit din cadrul sfintei slujbe, ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe teologul Cătălin-Valerian Prunean. Acesta urmează a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Vâlcelele, Protopopiatul Dej.
La finalul Sfintei Liturghii, preotul paroh Vasile Ciciovan a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare şi i-a oferit în dar o icoană cu Maica Domnului.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită în prezența oficialităților locale și a numeroși credincioși, în frunte cu primarul municipiului Gherla, Ovidiu Drăgan. O parte din cei prezenți au participat la slujbă în fața bisericii, rugându-se alături de ierarh pentru cei aflați în necazuri și suferințe, pentru încetarea războaielor, pentru pacea, sănătatea și mântuirea lumii.
Biserica Parohiei Gherla I, cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, a fost construită între anii 1905 și 1907, în stil bizantin, fiind împodobită cu pictură în tehnica tempera grasă, executată de pictorul Ioan Diaconu. Comunitatea parohială este păstorită de preotul paroh Vasile Ciciovan, avându-l alături pe preotul coslujitor Fabian Seiche.
În prezent, se lucrează la edificarea unei noi biserici parohiale, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, a cărei piatră de temelie a fost pusă în anul 2005. În momentul de față, în interiorul noului lăcaș de cult se execută lucrări la sistemul de încălzire prin pardoseală.