Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Hramul Parohiei Lozonschi din Iaşi
Comunitatea Parohiei „Sfântul Gheorghe”-Lozonschi din Iaşi a sărbătorit-o zilele trecute pe Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, care este cea de-a doua ocrotitoare a sfântului locaş. Programul slujbelor dedicate hramului a debutat în seara zilei de duminică, 24 noiembrie, cu Vecernia unită cu Litia, oficiată de un sobor format din preoţi consilieri de la Centrul eparhial Iaşi, preoţi de la parohiile învecinate, dar şi alţi slujitori din Arhiepiscopia Iaşilor.
La finalul slujbei, cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele arhimandrit Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” şi exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor: „Viața Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina ne este așezată în fața noastră ca semn și ca pildă de urmat. A fost ucisă, pătimind multă durere și a rămas neînfricată. Curajul și puterea i-au fost dăruite de Dumnezeu; cuvântul i-a fost inspirat de Bunul Dumnezeu. Un tânăr bogat - cel din Evanghelia zilei și o tânără bogată - Sfânta Ecaterina. Amândoi ne sunt puși înainte ca să știm să alegem, să răspundem în fiecare zi cu înțelepciune «Cred, Doamne!» și să urmăm Lui ieșind din toate bogățiile acestei lumi, de care ne lipim cu încrâncenare. Să rostim «Cred, Doamne!», iar atunci când ne slăbește credința, să învățăm de la glasul tatălui sfâșiat de durere din Evanghelie să adăugăm «Cred, Doamne, ajută necredinței mele!»”.
Parohul Bisericii Lozonschi, pr. Bogdan Racu, a mulţumit tuturor celor prezenţi pentru împreuna-rugăciune şi împreuna-slujire. La final, toţi cei prezenţi au fost miruiţi şi au primit câte o iconiţă şi câte un pachet cu alimente.
Sărbătoarea Parohiei Lozonschi a continuat luni dimineață, când credincioşii au participat la Sfânta Liturghie dedicată hramului. Slujba a fost oficiată de un sobor numeros de preoţi.