În seara zilei de marți, 17 martie, Facultatea de Drept din București a găzduit conferința intitulată „Doamne, învață-mă să fiu om!” Prelegerea a fost susținută de părintele dr. Răzvan Ionescu, prodecan al Centrului de Studii și Cercetări „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Paris. În același cadru a fost lansat și un volum dedicat dezvoltării umane într-o epocă dominată de progresul tehnologic. Dialogul dintre teologie, vocația spirituală a omului, știință și provocările contemporane a fost abordat de părintele Răzvan Ionescu pe parcursul conferinței desfășurate în Aula Magna a Facultății de Drept din Capitală. O atenție deosebită a fost acordată provocărilor pe care inteligența artificială le aduce în rândul societății. „Există un chip foarte personal și personalizat cu care fiecare dintre noi Îl trăiește pe Dumnezeu. Astăzi există tendințe globale ale oamenilor de a-L ocoli pe Dumnezeu și a se descurca singuri. Oferta tehnologică alimentează porniri și căutări în direcția auto-îndumnezeirii, lucru care poate suna fascinant, dar care nu provine din cultura creștină. Cred că, dacă ne dăm seama că deciziile noastre au un impact existențial, adică au repercusiuni asupra vieții întregi și asupra a ceea ce devenim în veșnicie, ajungem la concluzia că, fără a ne preda în mâinile lui Dumnezeu, autorul adevărat al proiectului care suntem noi, nu putem învăța să fim oameni”, a declarat părintele Răzvan Ionescu pentru TRINITAS TV.
Hramul Parohiei Ortodoxe Române din Valdemoro, Spania
Parohia Ortodoxă Română „Sfinții Mărturisitori Visarion, Sofronie și Oprea”-Valdemoro și-a sărbătorit hramul, duminică, în ziua de cinstire a Sfinților Mărturisitori Ardeleni. La acest eveniment a participat Preasfinţitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, care a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de slujitori din care au făcut parte părintele Olimpiu Marian Pop, de la Parohia Ortodoxă Pinto, și părintele paroh Dorin Cătălin Sas, de la Valdemoro.
După cuvântul de învățătură rostit de ierarh, preotul paroh a mulțumit tuturor celor implicați în organizarea hramului, amintind că în această zi s-au împlinit șase ani de la târnosirea locașului de cult. Din partea autorităților spaniole au fost prezenți șase consilieri locali, apropiați de comunitatea românească, ne-a transmis părintele Dorin Cătălin Sas.
Manifestările legate de această celebrare au continuat și după agapa frățească. Începând cu ora 18:00, în Auditorio Municipal din localitatea San Martín de la Vega (Madrid) s-a organizat a patra ediție a Festivalului folcloric de dans și cântec românesc „La fântâna Dorului”, promovat de parohie, în colaborare cu Asociația „Armonia” și cu sprijinul autorităților locale.
Au participat ansamblurile de dansatori: „Someșul”, din Rivas-Vaciamadrid, „Plaiuri românești”, din Alcalá de Henares, „Armonia” și „Mugurașii” (grup de copii) din Valdemoro. S-a remarcat, de asemenea, prestația deosebită a soliștilor: Macedon Botârlă, Emilia Letca și Florica Badea.
Evenimentul a fost prezentat de Ileana Daniela Moldovan, președinta Asociației Culturale „Armonia” din Valdemoro.



.jpg)
