După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Hramul Parohiei „Sf. Parascheva“ din estul Elveţiei
Parohia ortodoxă română "Sf. Cuvioasă Parascheva", cu punctele de slujire în oraşele Chur (Choir) şi St. Gallen din estul Elveţiei, îşi va sărbători hramul duminică, 10 octombrie. "Sărbătoarea hramului va începe de la ora 10:30, cu Acatistul Sfintei Parascheva, iar apoi Înalt Preasfinţitul Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, va săvârşi Sfânta Liturghie, în biserica Seminarului Catolic din Chur. La sfârşitul slujbei, toţi cei prezenţi vor fi invitaţi să participe la agapa organizată în aula Seminarului Catolic. Aceasta va fi a doua vizită pastorală a IPS Iosif în parohia noastră", ne-a declarat părintele paroh Alexandru Nan. (Gh.C. Popa)



.jpg)
